Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani.
M-am supărat, m-am simţit tras pe sfoară şi m-am încăpăţânat să nu le plătesc. Unii m-au sfătuit să dau în judecată instituţia, dar nu m-am complicat. Alţii mi-au sugerat să cer o reeşalonare şi să le plătesc, pentru că oricum va trebui să o fac cumva, dar nici pe ei nu i-am ascultat. Am stat aşa cam un an, timp în care suma a tot crescut, până când, într-o zi, m-am trezit cu o scrisoare ce mă anunţa că mă paşte executarea silită.
Cu scrisoarea în mână, cu capul plecat şi cu o coroană de spini am intrat într-un birou ANAF. N-am fost întâmpinat cu săbii, flăcări şi cazane cu smoală, cum mă aşteptam, ci de o doamnă prietenoasă, care a scormonit puţin prin serverul instituţiei şi mi-a explicat cum stă treaba cu sumele - cât e datoria principală şi cât sunt penalităţile de întârziere. M-am luat cu mâinile de cap! Penalităţile erau aproape cât suma iniţială cu care figuram dator. M-am plâns că n-am fost notificat atâţia ani. Degeaba!
Dar doamna avea şi o veste bună: "Vedeţi că peste câteva săptămâni va da Guvernul o amnistie fiscală, în sensul că veţi fi iertat de penalităţi dacă vă plătiţi datoriile integral până la o dată anume". Şi chiar aşa a fost! După câteva săptămâni, guvernul (Ponta, ca să fiu exact şi corect) a dat ordonanţa. Am umplut câteva plase cu bani şi am plecat voios să plătesc. Eram singurul de la coadă care zâmbea. Cu toate datoriile stinse şi sechestrul pe conturi ridicat, am plecat din trezorerie cu sufletul uşor ca un fulg.
Anul trecut, când am fost obligaţi să schimbăm casele de marcat, am atacat problema direct la vârf - i-am scris unui deputat de Bihor, proaspăt emanat (pe care, spre deosebire de Ponta, îl şi votasem). Pe scurt: "Pentru persoanele fizice autorizate e o cheltuială serioasă de care nu aveam nevoie. Nu s-ar putea să fim şi noi sprijiniţi cumva, un voucher pentru măcar jumătate din sumă? Ceva, orice, doar să ne simţim şi noi ajutaţi cumva?". Mi-a promis că îmi răspunde. N-am mai auzit niciodată de el de atunci.
Acum a venit pocinogul ăsta cu cel mai anti-economic virus din istorie, care ameninţă nu doar sănătatea publică, ci şi să destabilizeze rău de tot economia. Domeniul meu principal de activitate, la fel ca al multora, este deja serios afectat. La Palatul Victoria se află un guvern declarat cel mai bun prieten cu mediul de afaceri privat. Nu sunt vremuri uşoare pentru o guvernare, în schimb este o ocazie excepţională de a se transforma vorbele în fapte şi a se demonstra respectul ultra-pomenit nu doar pentru marii investitori, ci şi pentru cei mici. Acum să vă vedem!