Un roman autobiografic, prezentat de critici drept cuceritor și grav, dar fiind deopotrivă și curajos, a fost lansat joi seară la Oradea de notarul public Dan-Liviu Boeriu.

Pentru a doua oară, după volumul de debut „Aici locuiește frica”, orădeanul pune pe hârtie amintiri și stări, în „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare”, conturând tumultul interior al unui bărbat diagnosticat cu o afecțiune psihiatrică.

Romanul a fost prezentat la librăria Humanitas din Biblioteca Județeană, în prezența a zeci de oameni, fiind a doua lansare a cărții, după un eveniment similar care a avut loc la Timișoara.

Viața pusă pe hârtie

Prezentată de redactorii revistei Familia – unde Boeriu este colaborator – Mircea Pricăjan și Miron Beteg, cartea a ajuns în fața publicului la doi ani de la lansarea primului volum de memorii al autorului și la tot atâta timp după ce acesta declara că nu va mai scrie nicio carte.

„Așa cum n-am știut că voi scrie «Frica...», mi s-au întâmplat niște lucruri pe care nu le-am prevăzut și cărora nu le-am putut face față așa cum aș fi vrut, pentru care scrisul a constituit un fel de rezolvare”, a explicat Boeriu, întrebat de Pricăjan de ce a scris, totuși, al doilea roman.

„Cred că îmi place să văd cum arată viața pusă pe hârtie”, a mai spus autorul, precizând că scrisul nu a fost un tratament pentru el, ci o formă de a vedea și trăi momentele în care a fost protagonist, dar pe care nu le-a simțit atunci când s-au petrecut.

Paralizie temporară

Cartea are patru părți, iar cea dintâi, intitulată „Acvariul”, debutează cu o scenă puternică: Dan-Liviu Boeriu pe străzile din centrul Oradiei, în drum spre casă, unde îl așteptau soția și copilele, are o halucinație, apoi „un frison puternic și neașteptat” și respirația i se îngreunează, în timp ce corpul nu-l mai ascultă. Așa că ajunge la mașina sa mergând în patru labe, dar cu capul în piept, ca să nu fie recunoscut. Imobilitatea membrelor sale inferioare se repetă și în altă zi, iar cartea continuă cu vizita la psihiatru, care îi pune diagnosticul de tulburare depresiv-anxioasă.

Așa cum a devoalat Pricăjan, volumul are un final optimist, transformându-se dintr-o autobiografie într-o ficțiune biografică, pentru că scriitorul se imaginează pe el octogenar, „fericit într-un fel pe care ni-l dorim cu toții”. „E un exercițiu de învingere a fricii, de iscodire a diverselor stări în care se găsește acest personaj”, a spus Mircea Pricăjan.

Străin pentru lume...

Miron Beteg a descris cartea spunând că boala psihică este trăită „nu doar ca disfuncție, ci ca o pedeapsă meritată, ceea ce indică aproape un mecanism masochist”. „Suferința devine pentru el echivalentul unei experiențe, subiectul nu caută doar vindecarea, ci întreține voit și starea de criză”, a precizat acesta.

Tot Beteg a spus despre subiectul cărții că este un străin nu doar în lume, ci și pentru propriul corp.

Ambii vorbitori au apreciat lejeritatea limbajului folosit de autor când și-a pus pe hârtie trăirile și gândurile. Priceput în a alege cuvintele, Dan-Liviu Boeriu lasă impresia că o asemenea carte, cu dezvăluiri dintre cele mai intime, se scrie ușor.

Fără autocenzură

Pe de altă parte, scriitorul a mărturisit că nu-și dorește ca alții să se regăsească în cartea lui, ci să primească imboldul necesar de a fi onești cu ei înșiși.

„Intenția mea este ca, prin onestitatea pe care o am față de mine, să le dau celorlalți posibilitatea de a fi onești cu ei înșiși. Adică important este nu ceea ce spun mulți – «m-am regăsit în ce am citit» –, nu asta contează. Contează ca, citind ceva ce scrie un om, să-ți dai seama că lucrurile care sunt descrise acolo ar putea foarte bine să fie ale tale. Dacă reușești să-l faci pe un om empatic și un pic atent la ceea ce scrie, cred că este un mare câștig”, a spus Boeriu.

El a adăugat că nu s-a autocenzurat defel, pentru că și-a dorit să scrie o carte sinceră despre momentele în care singurul scop i-a fost, după cum a mărturisit, să ducă fiecare zi la capăt. „Nu este o carte ușor de citit, dar sper ca în ea să fie puncte luminoase care să facă lectura agreabilă”, a concluzionat autorul.

La finalul evenimentului, la care s-au strâns câteva zeci de oameni, autorul a semnat răbdător fiecare exemplar care i s-a pus în față, ba chiar cu zâmbetul larg pe față.  

Cartea, apărută la editura Humanitas și lansată deja și la Timișoara, poate fi cumpărată online sau din librăriile Humanitas și Cărturești din Oradea, la prețul de 59 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!