Apel disperat al familiei și prietenilor unui orădean în vârstă de 36 de ani, Ilis Adalbert, care cer ajutorul comunității pentru ca tânărul, care are de crescut doi copii mici, să se poată vindeca de o boală cruntă.

Potrivit mesajelor transmise inclusiv BIHOREANULUI de apropiații acestuia, Adalbert a primit diagnosticul răvășitor în urmă cu câteva luni.

„După un lung șir de erori medicale în România, a fost diagnosticat cu tumoare la pancreas și metastază la ficat la o clinică din Viena, AKH, unde în momentul de față se tratează cu chimioterapie. Albert are nevoie urgentă de ajutor!”, arată unul dintre mesaje.

Tratamentele și deplasările în scop medical au epuizat resursele financiare ale familiei, astfel că apropiații fac un apel la ajutor. Cu atât mai mult cu cât se întrevede o nouă rază de speranță.

„De curând, în Germania s-a găsit un tratament eficient, dar acest tratament costă 40.000 de euro. Orice sumă, oricât de mică îl duce mai aproape de șansa de a trăi”, au mai scris apropiații în mesaj.

Cei care pot sunt rugați să doneze în conturile:

RO19BTRLEURCRT0364654201

RO69BTRLRONCRT0364654201

Beneficiar: Ilis Eugenia Rodica (mama lui Adalbert)

0743001279 BT PAY

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!