O fabrică de mobilă din Bihor a ajuns subiect de știre națională săptămâna trecută, dar nu pentru producția inovativă sau ieșită din comun, ci pentru că are 295 de angajați care lucrează la „gri”, adică având contracte de muncă part-time, de 6 ore, dar prestând de fapt câte 8 ore pe zi.

În timp ce Inspecția Muncii a fost din cale-afară de secretoasă și n-a anunțat nici măcar localitatea în care funcționează firma, Bihorel a aflat că este vorba de fabrica Ada Fabrica de Mobilă SRL, din Salonta, o companie veche de peste două decenii.

O explicație pentru secretomanie ar putea fi faptul că fabrica deținută de o societate comercială din Austria este administrată de nimeni alta decât Bagdi Andrea-Edina, consoarta primarului din Salonta, Török László (foto mic).

Cum a reușit „doamna primar” să țină aproape 300 de angajați, adică cea mai mare parte a salariaților companiei, cu contracte part-time la muncă, în timp ce oamenii lucrau norme întregi? Cel mai probabil, plătindu-i la negru pentru diferența de 2 ore/zi, adică făcând evaziune fiscală.

Dacă știa sau nu soțul ei de învârteală rămâne secretul lor de familie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!