Actriţa Adela Popescu s-a reapucat de cântat. După ce Giulia Anghelescu a anunţat că se retrage, temporar, de pe scenă, Adela Popescu a fost aleasă de Gino Manzotti, liderul DJ Project, să susţină următoarele concerte.

Însărcinată în luna a cincea, Giulia s-a despărţit amiabil de scenă. Deşi vedeta a anunţat că va reveni curând după ce va naşte, în luna aprilie, colegii ei s-au văzut nevoiţi să găsească o înlocuitoare, din cauza numeroaselor angajamente programate în perioada imediat următoare.

Potrivit Cancan, soluţia, pusă la cale în secret, a fost actriţa Adela Popescu, din serialul "Pariu cu viaţa", de la Pro Tv.

Prima apariţie în public a noii formule s-a petrecut în weekend, într-un club din Focşani, iar Adela a fost foarte bine primită de fani.

Deşi în ultimii ani s-a axat mai mult pe cariera ei de televiziune, artista nu e deloc străină de muzică, ea având lansate până acum, trei albume.

Ultimul concert susţinut de Giulia a fost susţinut pe 11 decembrie, ea fiind o gravidă extrem de precaută.