Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transregio pune în dezbatere publică toate detaliile introducerii curselor OTL în comunele Borş şi Sânmartin, miercuri, în Sala Mare a Primăriei. Organizatorii au ales, însă, o oră total nepotrivită, întâlnirea cu cetăţenii fiind programată la ora 10.
Vor fi supuse dezbaterii publice studiul de oportunitate, regulamentul serviciului public de tranport persoane, caietul de sarcini şi proiectul contractului cadru de delegare a gestiunii serviciului de transport prin curse regulate pentru Borş şi Sânmartin. "Am mai organizat o dezbatere publică pentru Oradea în luna mai, pe 29 octombrie ţinem o dezbatere publică în Borş, iar în 5 noiembrie vor avea o dezbatere şi la Sânmartin", a declarat Ciprian Barna, directorul Zonei Metropolitane Oradea.
Întreaga documentaţie se regăseşte pe site-ul www.transregio.ro la secţiunea Informaţii publice - dezbateri publice. Propuneri privitoare la material se pot trimite atât în scris cât şi în format electronic (la adresa de email aditransregio@gmail.com) până pe 30 octombrie 2013, ora 10.
Prin înfiinţarea ADI Transregio, care are în acţionariat Oradea şi comunele Sânmartin şi Borş, acestea din urmă vor putea delega, de la 1 ianuarie 2014, serviciul de transport public de persoane direct către OTL, societate care a trecut în subordinea noii instituţii ADI Transregio.
Potrivit documentaţiei postate pe site-ul transregio.ro, OTL ar avea începând de anul viitor curse pe traseele Oradea - Borş - Sântion, Oradea - Borş - Santăul Mare, Oradea - Băile Felix, Oradea - Băile 1 Mai, Oradea - Betfia, Oradea - Cihei şi Oradea - Cordău.