Vestitul cuplu care a condus ITM-ul, Mircea Matei-Simona Iancu, înregistrează de-o vreme numai "eşece". După ce, la finele anului trecut, ex-secretarul general al PDL Bihor a pierdut ruşinos concursul pentru şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă (funcţie pe care o părăsise la începutul anului în favoarea celei de subsecretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor), acum a venit şi rândul iubitei sale colaboratoare să piardă.

Deşi ea a "câştigat" concursul de inspector şef adjunct al ITM pe probleme de Relaţii de muncă, în curând Simonica va fi nevoită să-l elibereze, fiindcă persoana care ocupase postul până în 2008, Nadia Racz, l-a reprimit printr-o decizie definitivă şi irevocabilă pronunţată săptămâna trecută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai nasol e că blonda cu pieptul inimos, etalat mereu la vedere, ar putea rămâne complet "pe dinafara" ITM.

Motivul? Între timp Simonei Iancu i s-a desfiinţat postul de execuţie pe care îl avea înainte de a fi promovată de-a dreapta lui Matei. Aşa că, mai ştii, poate o să se reorienteze spre Bucureşti, unde Matei ar trebui, ca un gentleman ce este, să-i găsească ceva de lucru. Dacă se poate, la vreun minister!