De vineri, orădenii îşi pot lăsa grijile la o parte pentru trei săptămâni. Începe Toamna Orădeană, ai cărei organizatori au pregătit evenimente pentru toate gusturile: spectacole de teatru, concerte în sală, festivalurile vinului şi pălincii, dar şi concerte în Piaţa Independenţei.

Sărbătoarea se va încheia pe 10 octombrie cu un foc de artificii pentru a marca Ziua Oradiei... cu două zile mai devreme.

Să-nceapă petrecerea!

În pofida bugetului micşorat, şi anume 200.000 de lei faţă de 271.000 cât a fost anul trecut, orădenii vor sărbători o nouă ediţie, a XIX-a, a Toamnei Orădene, programată între 24 septembrie şi 10 octombrie. Startul va fi dat la Arena Antonio Alexe, unde pe o scenă amplasată în aer liber vor urca dansatori şi cântăreţi orădeni, iar vizitatorii vor putea gusta mâncăruri tradiţionale româneşti şi ungureşti. În paralel, pe holurile Sălii Sporturilor şi în curtea laterală, spre terenurile de tenis, se va desfăşura Top Expo, un târg de prezentare a unor produse variate, de la mobilă până la alimente, care înlocuieşte bine-cunoscutul Expo Varadinum.

Muzică şi stand-up

Pe toată perioada festivalului, proaspăt renovata Casă de Cultură a Municipiului va găzdui de lunea până joia spectacole de teatru şi de muzică, biletele costând doar 5 lei. Deschiderea aparţine cvartetului Intermezzo, care va interpreta luni, 27 septembrie, partituri de Mozart, dar şi faimoasa Michelle a celor de la Beatles.

Zilele de marţi şi miercuri sunt dedicate teatrului, în timp ce joia următoare Rock Filarmonica va lansa cel de-al patrulea CD cu sonete de Shakespeare. Pe 5 octombrie va susţine un recital trupa Speak Floyd, înfiinţată ca tribut vestitei Pink Floyd, iar pe 6 octombrie vor presta Dan Badea şi Bordea, artişti de stand-up comedy. Ultimul eveniment ţinut la Casa de Cultură a Municipiului va fi pe 7 octombrie, când Marius Pop şi trupa The M Theory vor cânta jazz-fusion din cel mai nou album.

Teatru... pe scurt

După cinci ani de absenţă, pe 25 septembrie revine - până pe 2 octombrie - şi Festivalul de Teatru Scurt, cu spectacole ale unor trupe din mai multe oraşe, inclusiv Teatrul de Comedie şi Teatrul Nottara din Bucureşti, plus trupe din Ungaria şi Italia. Cea de-a XVI-a ediţie a festivalului e dedicată spaţiilor neconvenţionale, multe spectacole fiind programate în cluburi, şi chiar în stradă.

În prima seară e anunţat spectacolul "Iubire de clovn" şi un carnaval în Pasajul Vulturul Negru, unde orădenii sunt invitaţi să vină costumaţi. Din 27 septembrie, artiştii îşi aşteaptă publicul atât la sala Studio a Teatrului de Stat, cât şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, precum şi cu un spectacol - "Statui Vivante" - care va avea loc pe Corso.

Adunarea pe platou!

Când teatrul scurt va fi pe sfârşite, vor începe târgurile pălincii şi vinului, programate pentru weekend-ul 1-3 octombrie în Parcul 1 Decembrie. Pe lângă distracţii gen Luna-Park şi standuri cu băutură şi mâncare tradiţionale, organizatorii speră să atragă orădenii şi cu recitaluri de muzică populară ale unor ansambluri din Bihor, dar şi din alte zone folclorice.

În ultimul weekend al petrecerilor, în Piaţa Independenţei vor cânta artişti anume invitaţi. Pe 8 octombrie se vor produce Alex Velea şi Elena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision 2010. Seara de sâmbătă e rezervată lui Laurenţiu Duţă, fostul component al 3 Sud-Est, şi lui Horia Brenciu, iar pe 10 octombrie, în finalul Toamnei, vor cânta Andra şi Direcţia 5. Seara se va încheia cu un foc de artificii menit să marcheze, în avans cu două zile, Ziua Oradiei. Pentru ca apoi, zilele lucrătoare să înceapă găsindu-i pe toţi treji şi apţi de muncă...


FRUNZĂ DE TOAMNĂ
Sărbători şi pentru copii

Începând de anul acesta, Toamna Orădeană are drept siglă oficială o... frunză. "Spre deosebire de frunza de la Ministerul Turismului, la noi chiar se potriveşte", spune Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură a Municipiului şi unul dintre organizatorii festivalului.

Pe de altă parte, printre activităţile programate se numără şi întreceri sportive precum Crosul şi Cupa Streetball, dar şi Toamna Copiilor, care le pregăteşte micuţilor în Orăşelul lor târguri de jucării, jocuri, concursuri şi spectacole de teatru.