La Universitatea din Oradea a debutat admiterea de toamnă. Din cauza pandemiei, Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea - cea mai căutată facultate orădeană - a renunţat la examenele de admitere care în mod tradiţional aveau loc în iulie şi a optat pentru o singură sesiune, organizată în 1 şi 2 septembrie.

"Avem 2.000 de candidaţi înscrişi la toate specializările. Am discutat cu Direcţia de Sănătate Publică pentru condiţiile de organizare şi am optat pentru examene în săli acoperite", a declarat decanul FMF, Adrian Maghiar, pentru BIHOREANUL.

Pentru a putea ţine candidaţii la distanţă unii de alţii şi a evita, astfel, îmbolnăvirile de Covid-19, în premieră, admiterea nu se ţine doar în sediul FMF, ci şi în afara facultăţii. Mai precis, în sala polivalentă a Universităţii, în sala de gimnastică din campus, în Biblioteca universitară, în cantina studenţească şi în două săli de evenimente din Oradea, Armonia şi Palazzo, anume închiriate de FMF Oradea.

Examenele au debutat marţi pentru candidaţii la Medicină Dentară, 458 la număr, şi Asistenţă Medicală Generală (AMG), 384 înscrişi. Pentru toţi, presiunea concurenţei este mare: la Medicină Dentară, FMF are 88 de locuri disponibile, iar la AMG 75.

În timp ce viitorii stomatologi au fost împărţiţi în sălile din campusul universitar, viitorii asistenţi au fost chemaţi la complexul Armonia (foto jos), unde au fost împărţiţi între spaţiile de la parterul şi etajul impozantei clădiri. "Toţi candidaţii au primit indicaţii privind locaţia unde sunt aşteptaţi", a explicat Maghiar. Coordonatele GPS au fost postate pe site-ul FMF Oradea, ţinând cont că mulţi dintre tinerii care speră să fie studenţi la FMF sunt din afara Bihorului.

Admitere Armonia

La intrarea în sala de examen, toţi candidaţii au trecut printr-un triaj epidemiologic şi au primit măşti şi soluţii dezinfectante pentru mâini. În sălile de examen, fiecare candidat este obligat să poarte masca primită.

În condiţii similare, miercuri admiterea continuă pentru cei care vor să înveţe la specializările Medicină şi Farmacie, în total 1.103 candidaţi. Din aceştia, 400 vor da examenul în complexul Armonia, 150 la Palazzo, iar restul sunt aşteptaţi în celelalte spaţii anume pregătite. Şi aceştia sunt mult mai mulţi decât locurile disponibile în anul I: 147 la Medicină, respectiv 55 la Farmacie.