Admiterea la liceu va avea reguli noi începând din 2027, pentru generația de elevi care a intrat în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. Liceele vor putea organiza concursuri proprii de admitere pentru cel mult jumătate dintre locuri, după Evaluarea națională, iar rezultatele acestor probe vor putea conta în media de admitere.
Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri, 14 august, în consultare publică proiectul metodologiei și calendarului pentru admiterea în clasa a IX-a în anul școlar 2027-2028.
Concurs după Evaluarea națională
Potrivit proiectului, Evaluarea națională va rămâne obligatorie pentru toți absolvenții clasei a VIII-a, iar probele sunt propuse pentru perioada 22-25 iunie 2027. Rezultatele finale, după contestații, ar urma să fie afișate în 7 iulie.
Noutatea majoră este că liceele vor putea organiza concursuri de admitere pentru anumite specializări sau chiar pentru toate, însă pentru maximum 50% dintre locurile prevăzute în planul de școlarizare. La aceste concursuri vor putea participa doar elevii care au obținut minimum nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale, după soluționarea contestațiilor.
Concursul va cuprinde două probe, alese de liceu în funcție de profil și specializare, însă subiectele vor fi unice la nivel național și elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.
De exemplu, pentru Matematică-Informatică, liceele vor putea alege probe din matematică, informatică și TIC ori fizică, iar la Științe ale Naturii, din biologie, chimie sau fizică.
Pentru Filologie, disciplinele prevăzute sunt limba și literatura română, o limbă modernă sau elemente de limbă latină și cultură romanică, iar pentru Științe Sociale - geografie, educație socială ori istorie.
Liceele stabilesc cât contează examenul propriu
Fiecare liceu care va organiza concurs va trebui să publice disciplinele alese, procedura, criteriile de admitere și modul de calcul al mediei. Conform calendarului propus, aceste informații ar trebui făcute publice încă din 1 octombrie 2026.
Tot liceele vor stabili și ponderea pe care rezultatele obținute la probele proprii o vor avea în media finală de admitere.
În cazul mediilor egale, pentru departajare vor putea fi luate în calcul rezultatele la concurs, notele de la Evaluarea Națională și chiar rezultatele școlare din clasele V-VIII.
Înscrierea la concursurile organizate de licee este propusă pentru 8 iulie 2027, probele urmând să aibă loc pe 9 și 12 iulie, iar rezultatele finale să fie comunicate în 15 iulie.
Participarea la aceste concursuri nu va fi obligatorie.
Repartizarea computerizată rămâne
Elevii care nu participă la concursurile organizate de licee vor putea intra în clasa a IX-a, ca și în prezent, prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor și în funcție de opțiunile completate.
Potrivit calendarului pus în dezbatere, completarea fișelor cu opțiuni ar urma să se facă în 16 și 19-22 iulie 2027, iar repartizarea computerizată este programată pentru 26 iulie.
Candidații repartizați vor trebui să se înscrie la liceele unde au fost admiși în perioada 27-28 iulie.
O altă noutate prevăzută de proiect este că liceele tehnologice și cele cu învățământ dual vor putea organiza probe suplimentare de admitere înaintea repartizării computerizate.
Noile reguli se vor aplica, potrivit Legii învățământului preuniversitar, începând cu generația care va susține Evaluarea Națională și admiterea la liceu în vara anului 2027. Deocamdată, metodologia și calendarul sunt în consultare publică și pot suferi modificări înainte de adoptarea formei finale.