Universitatea din Oradea a pregătit regulile admiterii pentru sesiunea din această vară, păstrând aceleași principii ca în anul trecut: studenții vor fi admiși în baza mediilor de bacalaureat, cu excepția facultăților care introduc și examene, cum ar fi Medicina.
Potrivit regulamentului de admitere, aprobat în cea mai recentă ședință a Senatului universitar, admiterea pentru anul universitar 2026-2027 se va face în două sesiuni, în iulie și în septembrie, și au dreptul să participe doar tinerii cu diplomă de bacalaureat. Un candidat poate fi admis și înmatriculat la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ care le oferă.
Facultățile pot decide, în baza autonomiei, să ia în calcul mediile de la disciplinele din liceu, notele de la anumite probe de bacalaureat sau rezultatele obținute de candidați la examene ori probe anume organizate.
De asemenea, la fel ca în anii trecuți, UO asigură locuri fără taxă pentru tinerii olimpici. Pentru a beneficia de scutirea de taxă, ei trebuie să prezinte documente care să ateste obținerea distincțiilor respective în perioada liceului.
O noutate vizavi de admiterea din acest an ține însă de birocrație: tinerii cu carte electronică de identitate vor trebui să ducă și un certificat care să le demonstreze domiciliul.
Cărțile electronice de identitate nu au tipărită și informația privind domiciliul titularului, așa că Universitatea din Oradea a decis să le ceară candidaților să prezinte certificatul anume eliberat de MAI pentru confirmarea domiciliului sau a reședinței.
Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor se poate obține și online, de pe site-ul hub.mai.gov.ro.
Citește aici regulamentul de admitere la studii de licență: