Talida Maria Varga, adolescenta de 15 ani din comuna Popeşti, a murit sâmbătă dimineaţă la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea. Adolescenta intrase în comă în 29 octombrie şi era menţinută în viaţă de aparate.

"Pacienta a murit în jurul orei 9.30 la secţia de Terapie Intensivă. Nu a mai putut fi salvată. Era ţinută în viaţă de aparate, iar la un moment dat activitatea cerebrală a încetat", a declarat dr. Ovidiu Laurean Pop, managerul spitalului.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, tânăra a acuzat primele simptome de boală pe 11 octombrie, când s-a prezentat la medicul de familie din Popeşti cu o durere de cap. Medicul i-a prescris algocalmin, dar, pentru că starea fetei s-a înrăutăţit, pacienta a fost trimisă la spitalul din Marghita, unde i-a fost prescris un tratament pentru fiere. Şi de aici a fost însă trimisă acasă, dar după trei zile, starea de rău i s-a agravat şi a fost transferată la Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu, la secţia de Boli infecţioase, unde a fost diagnosticată cu meningo-encefalită acută. O săptămână mai târziu, adolescenta a fost transferată la secţia ATI a spitalului, unde a intrat în comă.

Mama tinerei o acuză pe doctoriţa Dobrescu, medic la ATI, de neglijenţă, susţinând că aceasta ar fi refuzat să-i asigure fiicei sale efectuarea unor investigaţii amănunţite cu aparatul RMN, după ce şi investigaţia CT ar fi decis-o cu întârziere. Femeia crede că atitudinea doctoriţei s-ar datora faptului că nu i-ar fi oferit bani, motiv pentru care Claudia Munteanu a depus joi o sesizare la DSP Bihor pentru un posibil caz de malpraxis.

Managerul Spitalului Municipal exclude însă vreo culpă medicală şi spune că evoluţia foarte rapidă a bolii a fost determinată de imunitatea foarte slabă a tinerei, iar drept urmare organismul acesteia nu a răspuns pozitiv la tratamentul aplicat. În plus, nu era nevoie de investigaţia cu RMN.

Comisia de malpraxis a DSP "va studia acest caz în următoarele zile şi, dacă este cazul, săptămâna viitoare vom sesiza Colegiul Medicilor, pentru a stabili o eventuală vinovăţie a personalului medico-sanitar", a declarat vineri doctoriţa Daniela Rahotă, şefa DSP Bihor.

Citiţi detalii despre cazul fetei, în articolul: "Mama unei adolescente aflată în comă la Spitalul Municipal Oradea acuză un posibil caz de malpraxis"