Adolescentul de 17 ani suspectat că a expediat mesaje de ameninţare către sute de şcoli şi spitale din România, între care şi două unități de învățământ din Oradea, a fost internat în secţia de minori a Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" din Bucureşti, după ce a recunoscut că el este autorul e-mailurilor alarmante.
Potrivit anchetatorilor citați de Digi24.ro, tânărul a recunoscut la audierile de miercuri că a trimis mesajele şi a declarat că a acţionat împreună cu o fată de 14 ani din Mizil. Minora a fost preluată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi se află acum în grija autorităţilor.
Băiatul a fost internat după cele 8 ore de audieri şi urmează să i se pună un diagnostic. Sursele Digi24 spun că el ar fi mărturisit că s-a inspirat dintr-o crimă comisă în Statele Unite în 2012.
Mesajele au fost expediate în ultimele zile către instituţii de învăţământ şi unităţi medicale din Bucureşti şi din 24 de judeţe. Ele conţineau ameninţări cu violenţe împotriva elevilor şi profesorilor, conform HotNews.ro.
Tânărul a fost ridicat de anchetatori miercuri dimineaţă, în timp ce se îndrepta spre şcoală, şi dus la audieri la Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cele două unităţi de învăţământ din Oradea, Colegiul Național Emanuil Gojdu și Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, au descoperit e-mailurile cu ameninţări marţi seara, iar a doua zi au sesizat Poliţia şi Inspectoratul Şcolar. Inspectorul şcolar general Alin Ştefănuţ a declarat pentru BIHOREANUL că mesajele sunt similare cu cele primite de alte şcoli din ţară, ceea ce indică faptul că provin de la acelaşi autor.
Potrivit presei centrale, tânărul a fost vizat anterior de o anchetă a FBI pentru că ar fi şantajat mai multe tinere din Statele Unite să îi trimită imagini compromiţătoare, iar atunci când acestea au refuzat, a expediat în numele lor ameninţări cu bombă către instituţii americane. Autorităţile din SUA l-au acuzat de terorism şi pornografie infantilă şi au cerut extrădarea sa, însă în primăvara acestui an Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins solicitarea. În SUA risca chiar închisoarea pe viață pentru faptele sale.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat pentru Digi24 că tânărul are "un trecut marcat de acuzaţii" şi că este important ca autorităţile să stabilească rapid vinovăţia acestuia. Oficialul a atras atenţia asupra gravităţii răspândirii unor astfel de ameninţări.
Poliţia Română a anunţat că, din primele verificări, mesajele nu par reale, dar pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice au fost dispuse măsuri suplimentare de securitate, inclusiv verificări sporite în şcoli şi spitale, în cooperare cu Serviciul Român de Informaţii.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru ameninţare, în baza Legii privind prevenirea şi combaterea terorismului.