Având în vedere apropierea sărbătorilor Pascale, Administraţia Domeniului Public îi îndeamnă pe orădeni ca, în loc să sacrifice animalele, mai bine să le adopte, de la Grădina Zoologică.

ADP a dat startul campaniei "De Paşti, nu cumpăra iepuraşi, adoptă un animal de la Zoo Oradea!", în cadrul căreia iubitorii de animale pot fi "părinţi" de la distanţă pentru cele 200 de exemplare de la Grădina Zoologică.

Practic, oricine are posibilitatea ca, pentru minimum 100 lei pe an, să primească un certificat de părinte adoptiv al unui animal ales. Pentru persoane juridice, preţul unei adopţii este de minimum 500 lei, toţi banii urmând să fie folosiţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor fizice şi psihice ale animalelor.

Potrivit regulamentului de adopţii, un animal poate fi adoptat de mai multe persoane, iar numele părintelui adoptiv este trecut pe panoul cu părinţii adoptivi.  În cazul adoptării puilor, părintele adoptiv poate da un nume exemplarului ales.

De două ori pe an (ultima sâmbătă din aprilie, prima sâmbătă din octombrie), Zoo Oradea organizează Ziua Părinţilor Adoptivi, ocazie cu care, între altele, persoana trecută pe Certificatul de adopţie, care are drepturi suplimentare faţă de ceilalţi vizitatori, poate intra gratuit la Grădina Zoologică pe baza unei invitaţii.