SC Administratia Domeniului Public SA Oradea, impreuna cu Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bihor, anunta deschiderea Pietei Iosia pentru comercializarea mieilor, cu ocazia sarbatoririi Pastelui ortodox. Astfel, Piata de miei va fi deschisa dupa urmatorul program:

Marti, 26.04.2016 – intre orele 9.00 –17.00

Miercuri, 27.04.2016 – intre orele 9.00- 17.00

Joi, 28.04.2016 - intre orele 9.00 – 17.00

Vineri, 29.04.2016 - intre orele 9.00  - 17.00

Sambata, 30.04.2016 - intre orele 9.00 – 13.00

Comerciantii de miei trebuie sa plateasca catre ADP SA o taxa de scrificare si vanzare in valoare de 10 lei/buc/zi, iar tariful incasat de ADP de la macelari, pentru serviciile de sacrificare miei, este de 63 de lei/zi/macelar. De asemenea, tariful incasat de la agentii economici care comercializeaza piei este de 265 lei/zi/agent economic.

Macelarii trebuie echipati obligatoriu cu echipament minim de protecţie sanitară (salopetă completă, boneta, halat/ şorţ plastic de protecţie, încăltăminte adecvată - cizme doua randuri de cutite), să deţină instrumentarul necesar desfăşurării activităţii ( cuţit pentru secţionarea marilor vase, bardă/cuţit pentru îndepărtarea cornelor, cuţit pentru jupuit cuţit pentru eviscerat – toate din materiale igienizabile şi inoxidabile) respectiv să aibă o stare de sănătate corespunzătoare – atestată cu fişă de aptitudini vizată de un medic specialist în medicina muncii. Producatorii trebuie sa aiba asupra lor atestatele de producatori, iar agentii economici copia dupa CUI.

Crescătorii de ovine şi caprine care doresc să comercializeze animale în acest centru trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe minime:

- în vederea afluirii mieilor la centrele amenajate pentru sacrificare, aceştia trebuie să fie  identificaţi prin crotaliere şi înregistraţi în baza de date. Animalele vor fi crotaliate cu crotalie dublă.

- înainte de transportul mieilor din exploatatia de origine, aceştia vor fi examinaţi obligatoriu de către medicul veterinar împuternicit de la CSVA  de pe raza localităţii unde este înregistrată exploataţia de animale.

- în urma examinarii, medicul veterinar eliberează Certificatul sanitar veterinar, Documentul privind informaţiile referitoare la lanţul alimentar şi formularul de mişcare, acte sanitare veterinare care trebuie să însoţească animalele afluite la locurile amenajate pentru sacrificate. Pe lângă aceste documente comercianţii de animale trebuie să aibă asupra lor documentele de dovedire a proprieţăţii.

- mijloacele de transport animale trebuie să deţină autorizaţie sanitară veterinară, respectiv mijloacele de transport trebuie să asigure condiţii minime de bunăstare a animalelor în timpul transportului.

ATENŢIE! pentru a fi admişi în Centrele de sacrificare numărul de animale din mijlocul de transport, respectiv numărul şi seria crotaliilor acestor animale trebuie să corespundă în întregime cu datele înscrise în documentele care însoţesc transportul.

Informatii suplimenrare la tel 0733/110035 sau 0771/236367.