Cimitirul Municipal Rulikowski va avea, la începutul anului viitor, un columbar pentru depunerea urnelor funerare ale decedaţilor incineraţi. În aceste zile s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de execuţie, durata de realizare a investiţiei fiind de două luni jumătate - trei luni, în funcţie de condiţiile meteo. 

Columbarul va fi amplasat de-a lungul gardului Cimitirului evreiesc neolog, având o lungime de 82 m şi o înălţime de aproximativ 2 m. 

"Construcţia va fi din cărămidă, potrivită cu arhitectura locului, şi va deţine pentru început 336 de nişe, care vor putea fi inscripţionate cu numele răposaţilor şi închise. O astfel de investiţie este necesară cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă, am avut o cerere tot mai mare pentru locuri de păstrat urne. Apoi, nu trebuie neglijat nici celălalt aspect, şi anume că suprafaţa pentru locuri de veci clasice se reduce considerabil, într-o perioadă în care numărul înmormântărilor este tot mai mare", precizează Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public SA Oradea.

Nişele de depozitare a urnelor vor avea dimensiunea de 40 cm x 50 cm. Nişele vor fi închise cu panouri de marmură de 1,5 cm grosime, panouri pe care vor putea fi inscripţionate numele defuncţilor şi data naşterii/decesului. În faţa columbarului va fi realizată o alee de circulaţie din dale de beton.

Valoarea totală a investiţei este de 270 mii lei, lucrările fiind executate de SC Siles Exim SRL. Finanţarea investiţiei este realizată din fonduri proprii ale Administraţiei Domeniului Public SA Oradea.

Loredana Buz
Consilier relaţii publice ADP Oradea