Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea urmează să facă investiţii substanţiale în primul rând pentru a-şi amenaja un sediu nou, dar şi pentru a moderniza pieţele Obor şi Nufăul, respectiv pentru a împrejmui o porţiune a Cimitirului Municipal după ce consilierii locali au aprobat, marţi, cu unanimitate de voturi, proiectele înaintate în acest sens.
Potrivit documentelor, ADP Oradea va cheltui din surse proprii 304.000 euro, cu TVA, pentru amenajarea şi modernizarea corpului de clădire al fostului Spital de Boli Infecţioase rămas nedărâmat la construcţia noii parcări supraterane din strada Tribunalului.
Printre lucrările care urmează să fie executate se numără reabilitarea interioară a clădirii prin refacerea pardoselii din gresie şi parchet laminat, refacerea tencuielilor şi zugrăvelilor, înlocuirea tâmplăriilor şi refacerea instalaţiilor de apă, canalizare, electrice şi termice. De asemenea, va fi reabilitat acoperişul, înlocuite jgheaburile şi burlanele şi vor fi refăcute tencuielile, profilele şi ornamentele imobilului.
În luna aprilie a acestui an, ADP Oradea, societate cu 161 de angajaţi, a cerut clădirea şi a primit-o din partea Consiliului Local, motivând că sediul actual din spatele Pieţei Mari "nu corespunde din punct de vedere funcţional pentru desfăşurarea activităţii, fiind subdimensionat în raport cu cerinţele corespunzătoare numărului de personal.
Totodată, în perioada următoare, ADP Oradea va investi în realizarea în Piaţa Obor a unui sector de circa 1.200 mp, care să cuprindă 23 de chioşcuri egale ca dimensiuni. În prezent, chioşcurile din zona de alimentaţie publică a Pieţei Ocska sunt amplasate dezordonat şi fiecare cu aspect diferit, precum şi cu unele disfuncţionalităţi privind racordul la utilităţi. Valoarea totală a lucrărilor necesare instalării şi amenajării noilor chioşcuri se ridică la 141.000 euro, cu TVA.
Marţi, consilierii locali au aprobat şi lucrări de modernizare a Pieţei Nufărul, prin închiderea, pe tot perimetrul construcţiei, a structurii metalice existente cu o faţadă ventilată, pentru realizarea căreia se va mări suprafaţa construită a pieţei. Valoarea totală a acestora este de 113.000 euro, cu TVA. Practic, la final, Piaţa Nufărul va fi împrejmuită şi închisă.
Pe de altă parte, ADP Oradea va investi 115.000 euro, cu TVA, din fonduri proprii în împrejmuirea suprafeţei de peste 50.000 mp de teren cu care a fost extins Cimitirul Municipal spre strada Ceyrat.