Lucrările la parcarea supraterană de pe str. Braşovului au ajuns la final, aceasta fiind inaugurată luni, 12 octombrie, cu ocazia Zilei Oradiei. Timp de trei luni, după recepţia lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei ISU, accesul în parcare va fi gratuit.

Termenul de execuţie asumat iniţial de către Electrogrup SA Cluj-Napoca era luna noiembrie 2020, însă ritmul de derulare a lucrărilor a permis finalizarea acestora mai devreme.

În aceste zile sunt executate ultimele finisaje, curăţenia, montarea semnalistică interioară, amenajările exterioare, amenajarea drumului de acces pentru intrare-ieşire în parcare de pe str. Braşovului, executată de Drumuri Orăşeneşti. De asemenea, sunt verificate instalaţiile interioare şi semnalizările exterioare, precum şi funcţionalitatea instalaţiilor. 

"Este o construcţie foarte frumoasă şi utilă, care se încadrează perfect în ansamblul peisagistic al zonei. Odată cu funcţionarea acestei parcări, străzile din zona centrală a oraşului ar putea fi eliberate de maşini, iar găsirea unui loc de parcare nu va mai fi o problemă", precizează directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica.

Parcarea de pe str. Braşovului, situată între Spitalul Militar şi magazinul Crişul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafaţa utilă ajunge la 7.740 mp. 

Construcţia are şase niveluri supraterane: 1/2 demisol, parter, trei etaje şi o terasă. La etajul 2, este prevăzut un acces pietonal, printr-o pasarelă peste strada Braşovului, care a fost conectată cu magazinul Crişul. Costurile pasarelei au fost suportate de către firma care administrează centrul comercial. 

"Intrarea şi ieşirea din parcare se face din strada Braşovului, prin două benzi suplimentare. Accesul pietonal la parcare este dinspre strada Braşovului, prin intermediul a două intrări, ambele dotate cu câte un ascensor având o capacitate de 8 persoane. Funcţional, parcarea este împărţită în 11 sectoare corespunzătoare fiecărui seminivel, unul fiind la demisol, celelalte, la parter, etaje şi terasă. La nivelul parter este prevăzut punctul de control şi barierele pentru intrare-ieşire", mai menţionează Liviu Andrica.

Valoarea lucrărilor este de 16,079 milioane lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din surse proprii de către Administraţia Domeniului Public SA Oradea. După recepţie, parcarea va fi vândută către Primăria Oradea, care va achita contravaloarea acesteia timp de 5 ani, în 10 rate semestriale.

Loredana Buz
Consilier relaţii publice ADP Oradea