Duminică, 01 mai 2022, accesul publicului în Cimitirul Municipal Rulikowski va fi prelungit, fiind permis în intervalul orar 8-21. Accesul auto va fi permis doar în schimbul unei taxe de 50 de lei.

Prin excepţie, vor avea acces gratuit persoanele cu handicap locomotor sau cu mobilitate redusă, în baza legitimaţiei care atestă acest fapt, afişată pe parbrizul autovehiculului. De menţionat că abonamentele lunare auto nu vor fi valabile în ziua de duminică, 01 mai.

În cursul zilei de sâmbătă, 30 aprilie 2022, accesul auto în cimitir va fi permis, cu precizarea că, în caz de aglomeraţie, intrarea se va face pe poarta principală, iar ieşirea, pe poarta dinspre cartierul Europa. Viteza de deplasare în incinta cimitirului va trebui menţinută la maximum 15 km/h, iar parcarea se va face fără a deranja accesul pietonilor şi traficul auto. Cei care doresc unelte (sape, greble, lopeţi, mături etc.) pentru aranjarea mormintelor le pot obţine la intrarea în cimitir, pe bază de buletin. Administraţia Cimitirului Municipal le recomandă aparţinătorilor să nu aprindă lumânări în preajma coroanelor, evitând astfel eventualele incidente neplăcute.

Începând din 1 aprilie şi până în 31 august,  accesul publicului în incinta Cimitirului este permis între orele 8-20.

Loredana Buz
Consilier relaţii publice ADP Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!