Zeci de orădeni s-au prezentat la casieria Ştrandului Ioşia în dimineaţa zilei de marţi, 2 martie 2021, prima zi de funcţionare din acest an, dornici să beneficieze de proprietăţile curative ale apei termale din această unitate de agrement.

În cele două luni în care ştrandul a fost închis au avut loc lucrări de întreţinere la vestiare şi cabinele de duşuri, s-a zugrăvit şi au fost înlocuite conductele deteriorate. De asemenea, pentru a fi asigurată distanţarea, a mai fost amenajată o casierie, iar turnicheţii au fost mutaţi între cele două casierii.

"Ca o noutate, începând din acest an, au fost introduse abonamentele personalizate, în acest sens fiind achiziţionat un sistem de tipărire a cardurilor cu poză", precizează Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea.

De menţionat că fotografia va fi realizată la faţa locului.

Pentru întocmirea noilor abonamente, solicitanţii vor avea nevoie de mai multe documente, după cum urmează: adulţi - carte de identitate; pensionari - carte de identitate şi talon de pensie; persoane cu dizabilităţi - carte de identitate şi certificat de încadrare în grad de handicap; elevi - carte de identitate (dacă e cazul) şi carnet de elev vizat pe anul şcolar în curs. Toate aceste documente vor fi prezentate în original, o singură dată, la întocmirea abonamentului.

Programul de funcţionare al Ştrandului Ioşia în sezonul rece este de marţi până duminică, între orele 8-17 (ora 16, la casierie).

Un bilet de intrare pentru adulţi costă 18 lei, în timp ce copiii peste 3 ani până la 18 ani, pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi au de achitat 9 lei. Abonamentul pentru adulţi, cu 25 de intrări valabile 60 de zile, costă 210 de lei, iar cel pentru copii 3-18 ani, pensionari şi persoane cu dizabilităţi – 100 lei. Copiii până la 3 ani au acces gratuit.

Loredana Buz
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea