FC Bihor Oradea își întărește structura administrativă prin cooptarea lui Adrian Anca, care va ocupa funcția de șef al departamentului de scouting al clubului.

Fost atacant în Liga I și antrenor cu experiență în fotbalul românesc, Adrian Anca (50 de ani) se alătură proiectului de la FC Bihor, urmând să fie responsabil de activitatea de scouting și de identificare a jucătorilor pentru echipa orădeană.

Ca jucător, Anca s-a remarcat în special la CFR Cluj, unde a bifat 118 meciuri și 47 de goluri, contribuind la câștigarea eventului campionat–cupă în 2008. A avut un parcurs solid în fotbalul românesc, evoluând de la nivelul ligilor inferioare până în prima divizie.

După retragerea din activitatea de jucător, a trecut în antrenorat, unde a obținut rezultate notabile, inclusiv promovarea Bihorului Beiuș în Liga a III-a și câștigarea Supercupei Bihorului în 2025. El s-a despărţit de clubul din Beiuș la finele sezonului recent încheiat.

Prin numirea sa, FC Bihor mizează pe experiența acumulată de Adrian Anca atât ca jucător, cât și ca antrenor, în procesul de consolidare a lotului și dezvoltare a proiectului sportiv.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!