Trei partide pe parcursul a nouă zile pentru Naţionala de fotbal Under 19 a României. După ce a învins cu 3-0 şi 1-0 reprezentativa Ciprului, echipa României a întrecut cu 2-0 şi Naţionala Under 19 a Ungariei. Partida s-a desfăşurat marţi la Satu Mare, din componenţa echipei României făcând parte şi doi jucători orădeni, Adrian Markus şi Adrian Florean.

Şi de data asta atacantul FC Bihor, Adrian Markus, s-a numărat printre remarcaţii antrenorului Lucian Burkel. Orădeanul a deschis scorul şi a obţinut o lovitură de pedeapsă, ratată însă de un coechipier, el fiind schimbat în minutul 80 al partidei.

Celălalt jucător orădean, Adrian Florean, a părăsit terenul în minutul 55.

Antrenorul echipei naţionale nu a apelat şi la serviciile celui de-al treilea jucător orădean selecţionat, Mădălin Popa, integralist în meciurile cu Cipru, el fiind menajat după ce sâmbătă a "bifat" toate cele 90 de minute ale partidei disputate de FC Bihor în confruntarea cu ASCMU Politehnica Iaşi.