Managerul echipei Dinamo, Adrian Mutu, s-a căsătorit de Valentine's Day cu Sandra Bachici, care-i poartă copilul în pântece.

Cei doi s-au căsătorit anul trecut în Cuba într-o ceremonie simplă pe plajă şi au oficializat căsătoria, marţi, în faţa unui ofiţer al stării civile din România.

Cununia civilă s-a ţinut la Casa Căsătoriilor din Sectorul 1. Potrivit Spynews.ro, Adrian Mutu şi Sandra Bachici au apărut la Starea Civilă în jurul orei 13, Mutu fiind preocupat să vorbească la telefon.

Aceeaşi sursă a scris că cei doi doar îşi legalizează însurătoarea, ei căsătorindu-se de Revelionul 2015-2016 pe o plajă cubaneză. Sandra este însărcinată şi urmează să aibă un băieţel pe care-l va naşte în luna aprilie.

Adrian Mutu a mai fost căsătorit de două ori, cu Alexandra Dinu şi Consuelo Matos. Din prima căsătorie, fostul fotbalist are un băieţel, Mario, iar din cea de-a doua, două fetiţe, Adriana şi Maya Vega.