Aflat în închisoare pentru corupţie, fostul premier Adrian Năstase susţine, din spatele gratiilor, că preşedintele Traian Băsescu ar fi influenţat completul care a judecat cazul său.

Potrivit sesizării, care a fost postată şi pe blogul personal, Năstase susţine că Inspecţia Judiciară ar trebui să verifice dacă afirmaţiile făcute de Traian Băsescu pe 6 ianuarie, chiar în ziua în care a primit sentinţa în Dosarul Zambaccian, au încălcat sau nu independenţa justiţiei.

"În dimineaţa de 6 ianuarie 2014, în cadrul unei emisiuni televizate, la B1TV, între orele 11 şi 12, Preşedintele României, Traian Băsescu a afirmat "Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat". Întâmplător sau nu, la ora 16.30, Completul de 5 judecători penal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condus de judecătorul Ionuţ Matei, a pronunţat sentinţa în dosarul nr. 1919/1/2013, adăugând o condamnare pentru fapte de corupţie, fapte pentru care am fost achitat prin penală nr. 474 din 30 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr.3862/1/2010", se arată pe blogul fostului premier.

"Vă rog să constataţi că Preşedintele României a făcut o afirmaţie, în contextul în care dosarul era nefinalizat, afectând, în acest fel, independenţa justiţiei", a mai scris Năstase.

CSM va transmite cererea Inspecţiei judiciare, care va analiza solicitarea acestuia şi va întocmi un raport prin care va decide dacă afrmaţiile reclamate încalcă sau nu independenţa justiţiei.

De precizat că şi premierul Victor Ponta, cunoscut ca un apropiat al lui Năstase, a criticat justiţia. Potrivit digi24.ro, săptămâna trecută,. Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că Ponta a încălcat independenţa justiţiei, pornind de la declaraţiile făcute de premier chiar după condamnarea lui Adrian Năstase. Tot atunci Victor Ponta se plângea că, de un an şi jumătate de când este la guvernare, a trimis zeci de rapoarte ale corpului de control la DNA, despre nereguli descoperite în ministere sau în alte instituţii ale statului şi care zac în sertarele procurorilor. "Eu sunt liniştit că Justiţia este atât de independentă încât în mod sigur nu poate fi influenţată de nimeni, nici de cel care are cheile justiţiei, nici de mine, nici de dumneavoastră, de nimeni", a răspuns Ponta în faţa acestor acuze.

Victor Ponta a susţinut că Adrian Năstase este condamnat politic şi a comparat cazul acestuia cu cel al fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko.