Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, pe 5 mai, trimiterea în judecată a fostului premier Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, a soţiei sale Dana Năstase pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, dar şi a Irinei Jianu, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru dare de mită şi spălare de bani.

Procurorii DNA au stabilit că, între anii 2002 şi 2004, Aparatul de lucru condus de prim-ministrul Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb din acea perioadă. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti, de pe strada Cristian Tell.

Mai mult, procurorii acuză că Năstase ar fi primit de la Irina Jianu aproape 400.000 de lei, contravaloarea unor bunuri achiziţionate din China şi a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în ţară şi transportul intern, precum şi peste 200.000 de lei pentru lucrările de tâmplărie cu geam termopan executate de Regal Glass Bacău la imobilul său din localitatea Cornu, judeţul Prahova şi suportate din fondurile Vertcon Bacău.

De asemenea, fostul premier ar fi primit aproximativ 1,6 milioane de lei reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în strada Cristian Tell din Bucureşti, din fondurile Conimpuls Bacău, Vertcon Bacău. "Sumele de bani au fost primite de la inculpata Irina Paula Jianu în scopul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi pentru asigurarea pentru aceasta a unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla", se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit aceluiaşi document, în martie 2006, dată la care Năstase era preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a îngreuna urmărirea penală în care era cercetat pentru luare de mită, în mod repetat, inculpatul Adrian Năstase l-a ameninţat pe consulul Ioan Păun cu darea în vileag a unor fapte imaginare, şi anume că acesta lucrează sub acoperire pentru anumite instituţii, cu scopul de a-l determina să-şi retracteze declaraţiile date în cauză şi să nu predea organelor de anchetă documentele doveditoare în posesia cărora acesta se afla", potrivit DNA.

Camera Deputaţilor a avizat în martie 2009 reînceperea cercetării penale în acest dosar, care îl are ca inculpat pe fostul premier Năstase.