Bihorenii care au trecut în ultimele zile pe centura Oradiei, în apropierea sensului giratoriu de la intersecția cu drumul din Sântandrei, și-au dus rapid mâna la nas. Un miros puternic și dezgustător a acaparat zona, iar problema a fost semnalată de cetățeni și autorităților.

„Era un miros puternic neplăcut, provocat de niște deșeuri pe care nu le pot identifica. Am sesizat Poliția Locală Oradea, prin aplicația Oradea City Report, și m-au trimis la plimbare, apoi am trimis sesizare Gărzii de Mediu”, a declarat pentru BIHOREANUL Sergiu-Marius Bratiș, unul dintre cei care a fost deranjat de mirosul înțepător.

Comisarii de mediu au aflat că mirosul este emanat de dejecțiile animaliere pe care angajații căminului Felix din Sântandrei, unde funcționează și o fermă de vaci, le-au împrăștiat pe terenurile agricole din vecinătate.

„Este o activitate autorizată și pentru care au făcut notificare, așa cum trebuia. Au anunțat că vor împrăștia dejecțiile între 27 iunie și 1 iulie”, a precizat comisarul șef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, joi, pentru BIHOREANUL.

Numai că perioada aleasă pentru împrăștierea dejecțiilor rezultate de la cele 400 de vaci a coincis cu cea mai călduroasă săptămână din acest an, ceea ce a amplificat duhoarea.

Primăria din Sântandrei ori cea din Oradea ar fi putut să ceară fermei să amâne această activitate pentru o perioadă ploioasă sau măcar mai puțin secetoasă, când și disconfortul ar fi fost mai mic.

Recent, Garda de Mediu Bihor le-a reamintit tuturor primarilor din județ că, grație unor modificări aduse OUG 195/2005 privind protecția mediului, autoritățile locale au acum pârghiile necesare pentru a contracara poluarea olfactivă.

Potrivit articolului 70 din OUG, autoritățile locale pot „să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort, disconfort olfactiv pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, unităţi sanitare şi unităţi de învăţământ”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!