Aeronava Ryanair care a decolat, sâmbătă seara, de pe aeroportul Milano Bergamo nu a putut ateriza pe Aeroportul Internaţional din Oradea din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, astfel că piloţii au luat decizia să aterizeze la Timişoara.
Potrivit site-ului FlightRadar, aeronava a decolat din Italia înainte de ora 20 şi a survolat de mai multe ori Aeroportul orădean. Cu toate acestea, aterizarea în condiţii de siguranţă nu a fost posibilă, datorită vântului şi preciitaţiilor puternice.
Avionul a ajuns pe pista aeroportului din Timişoara în jurul orei 23.30. Cel mai probabil, pasagerii vor fi transportaţi spre Oradea cu autocarele.
Acelaşi avion al Ryanair trebuia să plece înapoi spre Milano de la Oradea, la ora 22.35, cu alţi pasageri. E posibil ca zborul acestora să fie reprogramat.