După eşecul din alegerile locale, PMP Bihor s-a ales cu o nouă conducere. Fost deputat şi ministru PNL, Lucia Varga a preluat conducerea filialei băsiste, în încercarea de a o aduce în prima linie.

Varga, care deschide lista filialei pentru Camera Deputaţilor, cu şanse minuscule la un mandat, a căutat bihoreni capabili să atragă voturi şi să îşi susţină campania pentru un post şi mai greu de obţinut: de senator de Bihor.

Refuzată de consultantul în afaceri Octavian Dan, retras din politică, PMP-ista l-a convins pe omul de afaceri Radu Mircea Coste, fost sponsor al echipei de polo CSM Oradea.

Administrator al mai multor firme cu dosare de insolvenţă în instanţă, Coste a acceptat candidatura, în încercarea de a se reprofila pe politică, în interesul reciproc al său şi al partidului. Dar, având în vedere audienţa partidului, sunt şanse mari să nu reuşească mare "afacere"...