Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Bihor, organizează miercuri, de la ora 14, la sediul CCI Bihor (strada Roman Ciorogariu 65), întâlnirea cu tema "Soluţii europene pentru problemele sociale ale IMM-urilor din România".

Invitat special al întâlnirii este Alexandru Athanasiu, reprezentant al României în Comitetul European pentru Drepturi Sociale din cadrul Consiliului Europei.

Scopul evenimentului este, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, acela de a identifica, împreună cu reprezentanţii firmelor bihorene şi ai altor organizaţii ce reprezintă mediul de afaceri, problemele comune majore cu care aceştia se confruntă şi de a formula propuneri de soluţionare a acestora.

Temele discutate de către întreprinzătorii bihoreni vor fi transmise Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România şi Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pentru a fi integrate în dialogurile desfăşurate în această perioadă cu autorităţile centrale.