Ele însele învechite şi cu un aspect slut, la fel ca vechiturile pe care le adună, depozitele de fier vechi au mari şanse să migreze, vrând-nevrând, din cartierele oraşului spre zona industrială. Convins că la aceste depozite ajung în mare măsură doar fiare furate, primarul Ilie Bolojan va supune dezbaterii publice un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind interzicerea acestor depozite în zonele rezidenţiale.

Înainte ca dezbaterea să aibă loc, edilul a şi făcut planuri pentru unele terenuri pe care acum se află aceste depozite. De pildă, strada Barcăului se va transforma într-o veritabilă bază sportivă pentru cartierul Ioşia.

Mărunţişuri, dar utile

În ultimele luni, agenţii Poliţiei Locale au fost tot mai des sesizaţi de orădeni care s-au trezit fără clanţe la uşi şi porţi, îndeosebi dacă acestea erau din cupru. "Nu este vorba de valori mari, dar e deranjant să mergi acasă şi să constaţi că nu poţi deschide uşa", spune primarul Ilie Bolojan.

Pe lângă clanţe, hoţii şutesc cam orice este din metal şi poate fi "operat" rapid. Numeroase asociaţii de proprietari reclamă că le dispar lacătele de pe ţarcurile în care închid pubelele, de la garaje, sau te mai miri ce alte obiecte.

Aşa că, pornind de la convingerea că la depozitele de fier vechi din oraş nu ajung decât obiecte furate, întrucât colectarea naturală a fiarelor s-a cam încheiat, Bolojan a decis: vrea să interzică acest tip de depozite de pe teritoriul oraşului.

Mutate la extremităţi

Angajaţii Primăriei lucrează acum la un proiect de Hotărâre de Consiliu Local care să prevadă că astfel de depozite vor mai putea funcţiona doar în zonele industriale ale oraşului, nu şi în cele rezidenţiale şi aglomerate. Astfel, hoţii vor fi descurajaţi măcar şi prin faptul că vor trebui să bată cale mai lungă ca să valorifice furăciunile.

Detaliile vor fi stabilite în urma unei dezbateri publice pe care Primăria o va organiza în luna mai, urmând ca proiectul să fie supus votului Consiliului în iunie. Dacă va deveni lege, depozite cum sunt cele din zona de case a Ioşiei ori din Velenţa vor trebui să se mute, cu tot cu hardughiile ruginite în care funcţionează.

Relocarea nu-i va descuraja doar pe hoţii de fier vechi, ci şi pe cei de PET-uri. De câteva luni, angajaţii operatorului de salubritate RER Ecologic Service au sesizat că recipientele de colectare a deşeurilor reciclabile sunt golite înainte ca ei să ajungă pentru a le descărca în utilajele dedicate exclusiv lor. Aşa că, de multe ori, maşinăriile străbat în van oraşul, în căutare de reciclabile, chit că, teoretic, furtul deşeurilor este interzis prin lege.

Schimbarea la faţă

Deşi planul său n-a devenit încă realitate, primarul Bolojan a şi găsit o întrebuinţare terenurilor de pe strada Barcăului, situată între străzile Oneştilor şi Densuşianu, zonă în care în prezent funcţionează două astfel de depozite. De altfel, întreaga stradă va fi dezafectată şi transformată într-un coridor verde al cartierului Ioşia, după ce Primăria, stăpână pe o parte din terenuri, va ajunge la o înţelegere cu ceilalţi proprietari de aici, firmele Transgex şi CIAC.

Zona va fi salubrizată, vor fi amenajate locuri de parcări, iar în locul barăcilor care o populează acum va apărea o bază sportivă în aer liber, întinsă pe 2 hectare. Pe alte 3 hectare municipalitatea va amenaja spaţii verzi şi o pistă de biciclete ce va face legătura cu strada Oneştilor, iar de acolo, cu zona hypermarket-urilor Auchan şi Obi, cu noul campus şcolar, cu Universitatea şi, înaintând de-a lungul Peţei pe lângă gardul unităţilor militare, va ajunge în zona Cantemir, Lotus Center şi şoseaua de centură.

Această pistă de biciclete va avea, în total, o lungime de 5,5 kilometri, va fi realizată cu bani europeni, iar lucrările de amenajare vor fi scoase la licitaţie în următoarele zile, având ca termen de execuţie luna septembrie a acestui an. Şi uite aşa, în locul unei zone posomorâte şi dezolante, cum arată astăzi, strada Barcăului va deveni una plină de vitalitate...


VOCEA STRĂZII
Primarul Ilie Bolojan vrea să scoată depozitele de fier vechi în afara oraşului. Cum vi se pare iniţiativa?

02-Ramona-Irimes_bihoreanul.jpgPe partea estetică ar fi un lucru bun, dar nu cred că măsura va descuraja furtul de fier vechi. Cei care se ocupă de asta se vor descurca şi aşa.
Ramona Irimeş (foto), 26 ani, vânzătoare

Ideea chiar nu e rea. Nu ştiu dacă va descuraja furtişagurile, dar măcar nu îi vom mai vedea pe cei care adună fier vechi cu cărucioarele acelea prin oraş.
Mihai Anton, 65 ani, pensionar

Cei care sunt nevoiţi să se descurce din adunarea de fier vechi se vor ocupa de asta şi în continuare. Ideea e bună, însă, pentru aspectul oraşului.

Adorjan Gyöngyi, 80 ani, pensionară

02-Petru-Boar_bihoreanul.jpgNu cred că e bine să-i descurajeze pe cei care strâng fier vechi. Până la urmă din orice plată făcută o parte merge prin impozit la stat.
Petru Boar (foto), 50 ani, muncitor

Pare a fi o iniţiativă bună. Cred că în ceea ce priveşte înfăţişarea oraşului va fi un câştig să nu mai avem aceste depozite de fier vechi.
Adriana Maghiar, 42 ani, asistent universitar

Sunt de acord cu iniţiativa. Nu văd aspecte negative în această decizie. Sper doar să se bucure şi de succes şi să se reducă furturile din oraş.
Csak Lucian, 26 ani, operator calculator