A cochetat mai bine de patru ani cu dansul şi are calităţile necesare unui fotomodel, dar nu lasă învăţătura pentru nimic în lume.

Laura a părăsit casa părintească anul trecut, când s-a mutat la Oradea, şi s-a înscris la profilul de contabilitate al Colegiului Economic Partenie Cosma, în speranţa că va reuşi cândva să devină femeie de afaceri.

"Calculatoarea"

Boboacă în clasa a IX-a, Laura aspiră la carieră tocmai pentru că are în casă două asemenea modele. "De mult mi-am dorit să ajung economist, mai mult ca sigur şi pentru că părinţii mei cu asta se ocupă. În plus, de mică făceam, ca ei, tot felul de socoteli, în joacă", spune fata.

Laura ştie că va trebui să trudească pentru a ajunge unde şi-a propus, dar e sigură că trăsăturile care o caracterizează sunt perseverenţa şi ambiţia. "Sunt conştientă că îmi va fi greu. Ştiu că la Facultatea de Ştiinţe Economice se înscriu foarte mulţi absolvenţi de liceu, dar dacă voi fi silitoare sunt sigură că voi reuşi", zice ea.

Deşi are toate calităţile necesare, adolescenta nu crede în frivolităţi de genul unei cariere în domeniul prezentărilor de modă: "Modelingul e pentru mine un simplu hobby şi nimic mai mult. Ba îmi pare chiar o lume a compromisurilor, şi o spun chiar fără să vreau să jignesc pe nimeni cu asta".

Independentă

Cu toate că a părăsit casa părintească la numai 15 ani, Laura se descurcă singură fără nicio problemă, iar viaţa de la oraş chiar îi prieşte. "Nu e mare lucru să fac de mâncare, să îmi spăl hainele sau să fac curat, îmi place să am responsabilităţi", spune ea cu simplitate.

Totuşi, ocupaţiile gospodăreşti şi şcoala îi cam ocupă tot timpul, astfel că, deşi a cochetat mai bine de patru ani cu dansul, a trebuit să-şi abandoneze hobby-ul. "Am făcut cursuri de dans de societate şi de hip-hop, dar am renunţat fiindcă orarul meu şcolar e după-amiază şi nu aş mai fi avut timp pentru lecţiile de dans. Dar poate anul viitor o să am cursuri de dimineaţă şi atunci mă reapuc de dans", speră Laura.

Ce mod de relaxare ar fi mai bun, după o zi la şcoală - sau, mai târziu, la birou - decât un dans pe ritmuri Eminem, Ashanti sau 50 Cent?...


BUSINESS GIRL
Laura L.

Vârstă: 16 ani
Ochi: verzi
Zodie: Berbec
Înălţime: 1,67 m
Greutate: 50 kg
Măsuri: 87-56-87
Hobby: dansul, muzica

(Laviniu Kovacs)