Luni seară, în jurul orei 18, când orădenii se grăbeau să-şi facă cumpărăturile înainte de Crăciun, cei care au vrut să ajungă cu maşina din centru în cartierul Nufărul au străbătut distanţa în mai bine de 40 de minute.

Pe Bulevardul Cantemir s-a circulat bară la bară, iar semafoarele se schimbau prea repede pentru traficul şi aşa îngreunat, iar astfel, banda de mers spre centrul comercial Lotus a fost supraaglomerată, în timp ce pe celălalt sens se circula lejer. Culmea e că niciun poliţist nu a fost în zonă să dirijeze circulaţia. Spre disperarea şoferilor...