Timp de două săptămâni, între 22 august și 2 septembrie, operatorul de salubrizare RER Vest va desfășura o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase și voluminoase pe raza municipiului Oradea.

Orădenii vor putea preda gratuit aceste deșeuri, cu condiția să se programeze la numărul de telefon 0751.306.526, de luni până vineri, între orele 8.30 și 15.30. Ei vor trebui să dea detalii despre tipul de deșeu, volumul și cantitatea acestuia.

„Specificăm că vom colecta separat deșeurile voluminoase de cele periculoase, vineri fiind ziua programată pentru colectarea deșeurilor periculoase. Astfel, dacă vor fi orădeni care vor dori să arunce atât deșeuri periculoase, cât și voluminoase, ridicările vor fi programate în zile diferite”, a transmis RER Vest.

În afara perioadelor în care RER Vest desfășoară campaniile de colectare, orădenii au posibilitatea de a duce deșeuri voluminoase și periculoase în cele două puncte de colectare deschise în colaborare cu Primăria, situate pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor.

Ce fel de deșeuri pot preda orădenii la platformele RER Vest:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!