Fără prea mult tam-tam, liberalii bihoreni se lipesc de funcţii publice bănoase. Bihorel a aflat, ce-i drept, cu întârziere, că Lidia Popa, consilier judeţean PNL şi şefa femeilor liberale din judeţ, a ajuns directoare la Bucureşti. Din 15 ianuarie, Popa ocupă funcţia de şef al Direcţiei Regionalizare - Centre de Profit din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română.

De profesie economist, specializată în ultimele două decenii în managementul proiectelor pe fonduri europene, Popa nu e străină de activitatea poştală. Între 1988 şi 1992, a mai fost diriginte de poştă, ca apoi să se transfere la Romtelecom, unde a lucrat până în 2016.

Dacă va reuşi bihoreanca să îmbunătăţească în vreun fel activitatea Poştei rămâne de văzut. Cert este că PNL-iştii demonstrează o realitate pe care românii o văd de ani buni: nu există specialişti mai buni ca activul de partid!