În plină vacanță de vară și perioadă de concedii, Primăria îi pune pe orădeni să se gândească la ce-și doresc pentru orașul lor. Luni începe a patra sesiune a procesului de bugetare participativă, cu un buget de 1,5 milioane de lei, care va acoperi investițiile pentru 15 proiecte a câte 100.000 de lei fiecare.

Bani sunt!

Orădenii vor putea propune proiecte pentru îmbunătățirea cartierelor în care locuiesc între 17 iulie și 3 septembrie, potrivit calendarului anunțat de Primărie. Condițiile pentru inițiatori sunt să fie persoane fizice cu domiciliul sau reședința în Oradea ori care lucrează sau învață în oraș. Vârsta minimă a persoanei care face propuneri trebuie să fie de 16 ani.

Bugetul alocat de municipalitate pentru această ediţie se ridică la 1,5 milioane lei. Fiecare proiect depus poate obţine o finanţare de maximum 100.000 lei, inclusiv TVA. „Selecţia proiectelor se va face în funcţie de numărul de voturi obţinute prin platforma online şi la întâlnirile publice, până la epuizarea sumei”, a comunicat Primăria.

Ce condiții sunt

Doritorii vor trebui să depună proiectele în platforma online dedicată bugetării participative (activ.oradea.ro), iar o persoană poate înscrie, dacă dorește, mai multe idei.

Important este ca acestea să fie de interes local și să nu vizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică, să poată fi asimilate unei investiții aflate în competența Primăriei și să se refere la un spațiu public, deschis, la care cetățenii au acces neîngrădit.

De asemenea, proiectele trebuie să se refere doar la lucrări publice constând în dotări, modernizări, reparații ale bunurilor proprietate publică, să nu fie contrare sau incompatibile cu planuri sau investiții ale municipalității aflate deja în derulare.

Proiectele depuse până pe 3 septembrie vor fi verificate și validate între 4 și 17 septembrie, apoi va începe votarea online (18 septembrie - 29 octombrie). Votul fizic se va face între 7 și 27 noiembrie, când vor avea loc întâlniri publice pe această temă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!