Tinerii care în această vară vor absolvi studiile, indiferent că este vorba de cele liceale sau superioare, au dreptul timp de șase luni la indemnizație de șomaj, în cuantum de 330 lei/lună, sau de o primă de angajare de 1.980 lei, dacă își găsesc un loc de muncă.

„Condiția este ca ei să se înregistreze în evidențele noastre în primele 60 de zile de la absolvirea studiilor și vor fi considerate persoane în căutarea unui loc de muncă, iar după cele 60 de zile devin șomeri indemnizați. Timp de șase luni, vor primi ajutor de șomaj în valoare de 50% din indicatorul social de referință, adică 330 lei pe lună”, a declarat directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Békési Csaba, pentru BIHOREANUL.

Dacă între timp își găsesc un loc de muncă, absolvenții nu rămân fără bani: ei primesc prima de inserție pe piața forței de muncă, în cuantum de 1.980 lei. „Primesc această primă dacă încheie un contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau de minimum un an. Jumătate din sumă se acordă la angajare, iar jumătate după un an”, a precizat Békési.

Avantaje pecuniare au și firmele care angajează tineri elevi, studenți sau absolvenți. Pe perioada vacanței de vară, angajatorii care recrutează tineri care au împlinit 16 ani primesc un stimulent financiar de 330 lei/lună, timp de 2 luni. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.

Beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat cu normă întreagă sau cu timp parţial, sau cu contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

Firmele primesc o subvenție și dacă angajează absolvenți care efectuează stagiul de muncă, în cuantum de 2.250 lei/lună, pe durata contractului de stagiu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!