Nu puţini cititori ai Jurnalului bihorean apreciază umorul ce erupe din unele articole, chiar dacă involuntar.

O capodoperă a genului, intitulată "Pantera Neagră – un orădean, exemplu unic pentru România", a fost publicată joia trecută sub semnătura Otiliei Şandor, care s-a căznit să redea povestea unui cântăreţ despre care autoarea încredinţează că a suferit "în vremea copilăriei cât alţii nu suferă în şapte vieţi, iar la un moment dat, după ce a fost respins constant de societate fără a avea o vină, a ajuns chiar el să clacheze extrem, ajungând să fie condamnat cu suspendare, perioadă în care, la fel ca pasărea Phoenix, s-a ridicat singur, a învăţat din nou să meargă, aidoma unui prunc, a cunoscut iubirea şi viaţa de familie, astfel că sintagma referitoare la dorinţa de a-şi ajuta semenii, pe care el o foloseşte, are valenţe unice".

Citeşte continuarea, pe blogul lui Bihorel!