La propunerea lui Spiridon Baltsavias, managerul grupării FC Hidişel, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor va organiza luna viitoare un turneu de minifotbal adresat tuturor echipelor participante în Ligile a IV-a şi a V-a.

Prima ediţie a acestei competiţii fotbalistice pe teren redus, dotată cu Cupa AJF Bihor, va avea loc la jumătatea lunii decembrie, mai exact în datele de 14 şi 15, pe terenurile sintetice de la Baza Sportivă "Tineretului".

"A fost propunerea lui Spiros ca după terminarea turului să organizăm un turneu pentru echipele afiliate la AJF. Noi am mai organizat de-a lungul timpului astfel de competiţii, în sală, dar în ultimii ani echipele nu prea au mai fost interesate de participare din cauza condiţiilor financiare", a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor, Valer Vancea.

De această dată, meciurile se vor desfăşura în aer liber, pe terenurile sintetice, de la Baza "Tineretului", al cărei administrator este Spiridon Baltsavias. În caz de timp nefavorabil, jocurile se vor disputa pe terenurile acoperite cu balon cu aer cald.

"La turneu pot participa doar jucătorii legitimaţi la echipele participante", a mai afirmat Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor.

"Este un fel de cupă a prieteniei, după desfăşurarea încrâncenată a turului de campionat, dar şi cel mai puternic turneu de minifotbal cu jucători legitimaţi", a declarat, la rândul său, şi Spiridon Baltsavias.

În funcţie de numărul echipelor înscrise, acestea vor fi repartizate în grupe, astfel încât fiecare formaţie va disputa minimum trei meciuri. O partidă se va desfăşura pe durata a două reprize a câte 25 de minute, în sistemul 5+1.

Orice club va putea înscrie maximum două echipe, iar partidele vor fi oficiate de arbitri desemnaţi de Comisia Judeţeană de Arbitraj.

Înscrierile se pot face până pe data de 12 decembrie la sediul AJF Bihor sau la numărul de telefon 0259/414.866. "Taxa de înscriere, va fi modică, cât să acopere cheltuielile de organizare şi fondul de premiere şi nu va depăşi 200 de lei", a mai precizat Spiridon Baltsavias, care a promis că primele echipe clasate vor fi premiate cu trofee, diplome şi cupe.