Prin reţeaua europeană de ocupare a locurilor de muncă, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor a primit un anunţ de angajare pentru 300 de persoane la recoltare zmeură în Portugalia.

Mai precis, se caută 280 de culegători şi 20 de şefi de echipă, cu durata de contract de aproximativ 3 luni pentru culegători, respectiv între 3 şi 6 luni pentru şefii de echipă, care au şi posibilitatea să rămână angajaţi permanenţi ai companiei.

"Timpul de lucru este de 40 ore/săptămână, cu posibilitatea ca, în timpul campaniei, în funcţie de producţie, să se efectueze ore suplimentare", se arată în anunţul făcut în reţeaua EURES. Culegătorii de zmeură vor câştiga 618 euro brut pe lună, dar dacă lucrează ore suplimentare vor primi cu o sută de euro mai mult. Salariul minim pentru şefi de echipă este de 691 euro, iar maxim de 1.227 euro. Data estimată de angajare este la sfârşitul lunii februarie.

Angajatorul caută persoane fără cazier, apte pentru munca la câmp, având un avantaj cei care au mai lucrat în sere sau la recoltat zmeură şi cei care cunosc limba engleză sau spaniolă. Totodată, oferă cazare pentru un euro pe zi, dar şi plata în avans a drumului până în Portugalia, cost ce va fi dedus din primele salarii.

Selecţia viitorilor angajaţi va avea loc pe 25 ianuarie la Târgovişte, iar bihorenii interesaţi trebuie să îşi depună CV-ul şi o copie după buletin la consilierul EURES din cadrul AJOFM Bihor până cel târziu pe 20 ianuarie. Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0359-800.969.