Bihorul a încheiat anul 2018 cu puţin peste 4.000 de şomeri, arată datele Agenţiei judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor.

Rata şomajului a fost, în decembrie, de 1,53%, mai mică decât în luna precedentă.

"Din totalul de 4.074 persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Bihor, 1.519 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.555 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 2.978 şomeri provin din mediul rural şi 1.096 sunt din mediul urban", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Agenţie.

Cei mai mulţi şomeri bihoreni aveau între 40 - 49 de ani (1.120 la număr), urmaţi de cei din grupa de vârstă între 30 şi 39 ani (805), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (242).

Agenţia mai informează că şomerii cu învăţământ primar şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor (45%), urmaţi de cei cu studii liceale (17%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 12 % din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 10%.

De altfel, într-o conferinţă de presă organizată la finalul anului trecut, şeful AJOFM Bihor, Békési Csaba, a declarat că anul 2018 a avut cei mai puţini şomeri din ultimii cinci ani.