Patronii bihoreni care au eşuat în găsirea de muncitori calificaţi primesc bani de la stat, dacă angajează şomeri pe post de ucenici. Potrivit Legii 249/2005 privind ucenicia la locul de muncă, un angajator primeşte o subvenţie lunară de 1.125 lei pentru fiecare ucenic încadrat, pe toată durata derulării contractului de ucenicie.
Regulile sunt simple: patronii trebuie să găsească un şomer cu vârsta minimă de 16 ani, dispus să facă un curs de calificare într-o meserie, şi să încheie cu acesta un contract de ucenicie pe o durată cuprinsă între 12 şi 36 de luni. Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durata determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă sa îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale, se arată într-un comunicat transmis luni de AJOFM Bihor.
Altfel spus, în baza acestui contract, ucenicul nu are voie să părăsească firma care l-a angajat, iar patronul se obligă să-i asigure cursul de calificare necesar, în incinta societăţii, plătindu-i în acelaşi timp şi un salariu.
"Deocamdată, în Bihor nu avem încheiat niciun contract de ucenicie", a declarat şeful AJOFM Bihor, Békési Csaba, pentru BIHOREANUL. Directorul şi-a propus însă ca până la finalul anului să convingă angajatorii din Bihor să încheie măcar 10 asemenea contracte şi, astfel, să se asigure că, pe termen lung, vor avea muncitori calificaţi, care vor fi mai eficienţi.
Bihorenii care doresc să urmeze programe de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă trebuie sǎ depunǎ o cerere în acest sens la AJOFM Bihor. La programele de formare profesională prin ucenicie sunt admise numai persoanele apte de muncă, care au beneficiat de informare şi consiliere privind cariera în cadrul Agenţiei. Totodată, angajatorii care doresc să organizeze activităţi de ucenicie au îndatorirea să comunice AJOFM Bihor locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie.