Ajunul Crăciunului i-a adus veşti proaste fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu. Judecătorii Tribunalului București l-au condamnat, marți, la 7 ani de închisoare cu executare în dosarul în care e acuzat că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, anunţă Digi24.

Potrivit sursei citate, judecătorii au mai decis confiscarea sumei de un milion de euro de la Olteanu, reprezentând suma traficată. Instanţa a menţinut şi sechestrul asigurator asupra a 50.000 de euro şi respectiv 100.000 de euro.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

Digi24 mai arată că Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în toamna anului 2016, pentru fapte comise în perioada iulie-noiembrie 2008, pe când acesta deţinea funcţa de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Pe 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

"În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)", explica DNA la trimiterea în judecată.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în prezent încarcerat, şi-a recunoscut faptele, beneficiind de procedură simplificată.