Angajații Casei de Pensii Bihor au intrat miercuri dimineața în grevă de avertisment, cerând salarii mai mari, ca ale altor bugetari, cum sunt angajații ANAF sau cei de la casele de asigurări de sănătate, dar și condiții mai bune de lucru.

Între orele 8 și 10 nu s-a lucrat deloc cu publicul, iar angajații au ținut coli cu mesaje precum „Refuzăm să acceptăm discriminare sau batjocură!” și „Ajunge! Refuzăm să mai tolerăm să fim subestimați și tratați discriminatoriu”. 

La greva de avertisment de miercuri dimineața au participat majoritatea angajaților Casei de Pensii Bihor, din Oradea și din Beiuș. În Oradea au protestat circa 40 de persoane. 

„Cum un așa număr mare de colegi au fost de acord cu greva și au semnat pentru ea, am închis ușa în cele două ore, iar publicul nu a avut acces”, a precizat pentru BIHOREANUL Adrian Beres (foto), liderul sindical. 

Bihorenii care s-au dus la Casa de Pensii cu diferite solicitări au așteptat în fața instituției încetarea grevei. 

Dacă solicitările lor nu se vor rezolva până pe 27 noiembrie, angajații caselor de pensii din țară, inclusiv celei din Bihor, sunt deciși să intre în grevă generală, care ar însemna suspendarea întregii activități. „Cu toții am dori să lucrăm. Nu ne dorim să facem această grevă, dar suntem marginalizați”, a adăugat Beres. 

Printre revendicările angajaților Casei de Pensii Bihor se numără obținerea unor „salarii echitabile”, adică mărite pentru a ajunge la nivelul celor primite de angajații din ANAF, casele de asigurări de sănătate sau APIA, precum și modernizarea programelor cu care lucrează angajații pentru recalcularea pensiilor. Aceștia spun că volumul de muncă este foarte mare, iar programele din dotarea instituțiilor sunt vechi și neperformante. 

În medie, salariile nete primite de angajații Casei de Pensii sunt de circa 4.200 - 4.500 lei. „La nivelul maxim, un inspector superior de la Casa de pensii primește un salariu de circa 4.800 net, pe când, de exemplu, la ANAF sau CAS tot un inspector superior primește peste 6.500 lei”, a spus Adrian Beres. 

BIHOREANUL a detaliat recent fenomenul protestelor și grevelor din instituțiile publice, organizate în contextul în care, deşi Legea 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului bugetar trebuia să asigure remuneraţii echitabile, a fost aplicată neunitar, favorizându-i pe unii în detrimentul altora.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!