Fostul inspector școlar general Virgil Blage, în prezent director adjunct al Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea, va trebui să schimbe disciplina pe care o predă elevilor.

La sesizarea fostului subprefect USR Daniel Palaghianu, Ministerul Educației a transmis Inspectoratului Școlar Județean Bihor că trebuie să impună respectarea metodologiei în ceea ce privește păstrarea la catedră a fostului inspector școlar general, mai precis să predea doar istorie, disciplina cu care s-a titularizat în învățământ, nu și economie aplicată, o altă disciplină în care, de asemenea, este specializat.

„Mărgica” USR

Schimbarea a fost anunțată de Palaghianu pe Facebook ca o mare victorie personală, după ce în toamna anului trecut USR-istul acuza IȘJ Bihor că ar fi încălcat regulile pentru a-l păstra pe Blage la catedră. Concret, spunea atunci Palaghianu, decizia IȘJ Bihor de a-i permite acestuia să predea economie aplicată era ilegală, deoarece acesta este licențiat în istorie-filosofie.

Fostul subprefect a prezentat situația ca pe o mare descoperire, în condițiile în care învățământul bihorean are numeroase probleme mult mai serioase.

La acea vreme, în replică, actualul inspector școlar general, Horea Abrudan, declara că nu era nimic ilegal în situația lui Blage, deoarece absolvenții de istorie-filosofie, cum este și fostul inspector general, au dreptul să predea inclusiv economie aplicată, invocând prevederea legală ce permitea acest lucru.

Memoriu la București

Interesant este că două luni mai târziu, pe 12 decembrie 2022, Palaghianu a făcut un memoriu către Ministerul Educației, reclamând ilegalitatea. De ce a așteptat atât de mult timp, subprefectul nu a precizat. În schimb a postat luni, pe pagina sa de politician, pasaje din răspunsul pe care l-a primit de la București.

Prin acesta, Ministerul a arătat că, în urma analizei documentelor, „raportat la prevederile legale în vigoare, se constată nerespectarea strict a acestora, în soluționarea cererii domnului Blage Virgil-Nicolae de menținere în activitate ca titular, peste vârsta standard de pensionare, în anul școlar 2022 -2023”.

Drept urmare, Ministerul a solicitat IȘJ Bihor „să întreprindă măsurile legale ce se impun pentru respectarea prevederilor legale”. Adresă pe care Palaghianu o prezintă ca o victorie de anvergură...

Să se conformeze!

La solicitarea BIHOREANULUI, inspectorul școlar general Horea Abrudan a confirmat, marți, că a primit aceeași adresă de la Ministerul Educației și că, în consecință, va transmite Colegiului Economic să ia măsurile ce se impun.

„Așa cum ne cere Ministerul Educației, ne vom asigura că se vor respecta prevederile legale, adică vom cere conducerii școlii ca domnul Blage să predea istorie, specializarea pe care s-a titularizat”, a declarat șeful IȘJ Bihor pentru BIHOREANUL.

Întrucât ocupă și funcția de director adjunct, câștigată prin concurs, Blage este degrevat de o mare parte din norma didactică, având obligația să predea între 6 și 8 ore.

Pe scurt, morala e că un cadru didactic cu mai multe specializări, cum ar fi, de pildă, un profesor de matematică-informatică, poate preda ambele discipline câtă vreme este în activitate, dar după ce ajunge la vârsta pensionării, este obligat să predea exclusiv disciplina cu care a intrat în învățământ. Ceea ce, dacă vrea să mai rămână în activitate, trebuie să facă și Blage...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!