Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, începând cu 1 iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie.

El a precizat că suma venitului minim garantat va creşte în medie cu 13%, în două tranşe, iar alocaţia de susţinere a familiei va fi majorată în medie cu 30%.

Suma necesară majorării ajutoarelor sociale va fi asigurată din taxarea producătorii de energie pentru veniturile suplimentare obţinute de aceştia în urma liberalizării preţurilor.

Anul trecut s-au plătit peste 440 de milioane de lei pentru întregul program de acordare a venitului minim garantat ce presupune ajutoare sociale, contribuţii pentru asigurările de sănătate şi asigurarea obligatorie a locuinţelor, reiese din datele Ministerului Muncii.