Primăria Oradea este acuzată de PNŢCD Bihor, dar şi de reprezentanţii firmelor de publicitate că încalcă normativele locale pentru a favoriza publicitatea electorală înaintea alegerilor europarlamentare.
Privaţi vs. "catindaţi"
Concret, regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în Oradea, aprobat în decembrie 2013, interzice "amplasarea tuturor categoriilor de mijloace de publicitate" în spaţii verzi, pe zona carosabilă, precum şi în interiorul intersecţiilor şi sensurilor giratorii din oraş.
Articolele regulamentului nu exceptează publicitatea temporară, adică acel tip de publicitate care poate fi aprobată direct de Primărie, fără ca locaţiile să fie concesionate firmelor de specialitate, şi care nu durează mai mult de 30 de zile.
În ceea ce priveşte prismele publicitare, potrivit regulamentului local, acestea pot fi amplasate permanent doar în cinci locaţii specificate şi nicidecum în zona centrală. Excepţie fac doar evenimentele organizate sau co-organizate de Primărie şi atunci dacă afişajul este unul temporar. Or, campania electorală nu intră sub incidenţa acestei excepţii!
Contrar acestor articole din regulament, primarul Ilie Bolojan a dat o dispoziţie prin care aprobă 34 de locaţii dedicate publicităţii electorale, inclusiv în zonele interzise de regulament, precum turbogiraţia din Centrul Civic, scuarurile de la intersecţia Dacia cu Decebal şi Oneştilor cu Aradului, etc., în parcuri precum Ţăranilor, unde tronează mai cu seamă prisme electorale ale PNL şi PSD, cu sloganele electorale ale partidelor şi înfăţişând personaje precum Norica Nicolai şi Ilie Bolojan, Victor Ponta şi Emilian Pavel.
"Dispreţ faţă de lege"
În acest context, PNŢCD Bihor susţine că, în Bihor, campania electorală se desfăşoară cu "sfidare şi dispreţ faţă de lege". "Ilie Bolojan îndeamnă locuitorii capitalei judeţului Bihor să voteze un anumit candidat, însă prin mijloace şi din locaţii interzise prin legi locale, promovate chiar de domnia sa", notează ţărăniştii într-un comunicat remis presei joi seara. Totodată, PNŢCD Bihor anunţă că a sesizat Biroul Electoral Judeţean în acest caz, dar şi în cel al primarului localităţii Finiş, Ioan Man, care a lipit pe poarta Primăriei afişe cu PSD.
La rândul lor, reprezentanţii firmelor de specialitate în domeniul publicităţii sunt nemulţumiţi de faptul că, în opinia lor, prismele încalcă mai multe prevederi legale din regulamentul local, însă acest lucru nu este taxat de Poliţia Locală. În schimb, instituţia subordonată Primăriei amendează - susţin ei - cu sume exorbitante agenţii economici ce-şi decorează panourile cu reclamă un pic mai mică decît suprafaţa disponibilă.
"Diferit", că aşa vor ei...
Contactată de BIHOREANUL, directoarea adjunctă a Instituţiei Arhitectului-Şef, Adriana Lipoveanu, susţine că prismele puse cu permisiunea Primăriei în zone importante din oraş nu încalcă regulamentul local, deoarece... nu ar intra sub incidenţa lui.
"Legea electorală ne obligă să punem la dispoziţia partidelor politice locuri speciale pentru afişajul electoral. Orice partid a dorit a putut să obţină astfel de spaţii. Nu am permis amplasarea lor în zona strict centrală, în Piaţa Unirii, Piaţa Ferdinand şi inclusiv zona Crişul", a susţinut aceasta.
În realitate, legea electorală le cere primarilor să asigure aceste spaţii "în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât participanţii la alegeri să le poată folosi, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective". Fără alte constrângeri.
La insistenţele reporterului, care i-a subliniat numeroasele articole din Regulamentul de publicitate care interzic aceste prisme, Adriana Lipoveanu a răspuns că publicitatea electorală nu este acelaşi lucru cu cea comercială, fără însă a putea oferi argumente, fapt de înţeles din moment ce în regulamentul local nu există nicio distincţie între cele două tipuri de publicitate.
Contactat, primarul Ilie Bolojan - altminteri extrem de exigent cu privire la activitatea de publicitate stradală - a susţinut punctul de vedere al directoarei adjuncte a Instituţiei Arhitectului-Şef, tot fără vreun argument legal. "În toate competiţiile electorale au fost folosite prismele în acele spaţii. Regulamentul de publicitate avea şi atunci cam aceleaşi prevederi la acest capitol", a adăugat edilul.