Lucrările de reabilitare de la etajul Centrului de Zi de pe strada Traian Lalescu din Oradea au fost încheiate, a anunțat joi Direcția de Asistență Socială Oradea. Investiția depășește 326.000 de lei, iar intervențiile continuă în curte.
Potrivit comunicatului DASO, lucrările finalizate au cuprins înlocuirea și reabilitarea instalației electrice, reparații interioare și zugrăveli.
Valoarea investiției este de 326.635,42 lei, banii fiind asigurați din bugetul de stat și din cel local. La dotarea centrului a contribuit și Asociația Bucuria Îngerilor.
Directoarea executivă a DASO, Anca Grama, a explicat în comunicat scopul intervențiilor. „Ne dorim ca fiecare copil care vine la Centrul de Zi să găsească aici un loc sigur, curat și primitor. Pentru copii contează foarte mult mediul în care își petrec timpul după școală, iar lucrările de reabilitare au fost necesare pentru a le oferi condiții mai bune”, a transmis aceasta.

Copiii care frecventează centrul primesc sprijin la efectuarea temelor, participă la activități educative, recreative și de socializare și beneficiază de două mese pe zi.
„Centrul rămâne deschis școlarilor care pot beneficia de sprijin după programul de la școală și îi încurajăm pe părinții interesați să își înscrie copiii la Centrul de Zi, care are o capacitate de 60 de locuri”, a transmis Anca Grama.

Din această săptămână se lucrează și la reamenajarea curții. Reabilitarea parterului este prevăzută pentru anul viitor, potrivit aceleiași informări.
Înscrierile se fac la sediul centrului, de pe strada Traian Lalescu, iar detalii privind documentele necesare se pot afla la numărul de telefon 0259 419 450.
Contactată de BIHOREANUL, directoarea DASO, Anca Grama, a detaliat că serviciile sunt gratuite, iar înscrierea presupune depunerea unei cereri și efectuarea unei anchete sociale. La ocuparea locurilor au prioritate copiii din familii monoparentale, cei din familii cu venituri reduse și cei ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.