Săptămâna trecută, doi cetăţeni care se judecau la instanţa din Beiuş au continuat sfada pe coridorul instituţiei, beştelindu-se de faţă cu lumea. La scandal au asistat nu mai puţin de cinci jăndari care, în prima fază, ca paznici de nădejde ce sunt, au încercat să calmeze singuri spiritele.

Cum ei erau doar cinci, în vreme ce scandalagii numai doi, s-au declarat depăşiţi de situaţie şi s-au retras ca să analizeze mai profund problema. În final, au concluzionat că nici întreaga unitate de Jandarmi din localitate - care, culmea, îşi are sediul în curtea Judecătoriei - n-ar rezolva situaţia, aşa că au sunat, asemeni unor cetăţeni de rând, la Poliţie, la 112.

Crezând că-i cine ştie ce răzbel, poliţiştii au trimis de urgenţă ditamai trupa care, evident, a ajuns degeaba la locul incidentului. Asta pentru că cei doi s-au dovedit a fi nişte guralivi care nu prezentau de fapt niciun pericol.

Bihorel se întreabă ce s-ar fi făcut bravele noastre organe dacă, în loc de doi amărâţi, ar fi avut de-a aface cu patru-cinci interlopi veritabili. Apelau la trupele NATO?...