La doar câteva ore după ce trei maşini s-au lovit, iar un TIR a ars în totalitate pe DN 79, în localitatea bihoreană Leş, un alt accident s-a petrecut aproape în acelaşi loc, marţi seară. Tot trei maşini au fost implicate, iar două persoane au fost duse la spital pentru investigaţii, în urma coliziunii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuța, evenimentul nu a fost semnalat prin 112. Un poliţist aflat în timpul liber şi-a anunţat colegii de la Serviciul Rutier în jurul orei 18.15 de producerea accidentului, în urma căruia doi minori au fost duşi la spital pentru investigaţii. Din primele informaţii, aceştia nu sunt grav răniţi.

"Au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale. În acest moment se circulă normal în zonă, traficul nu este blocat", a mai precizat Fărcuţa.

Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului pentru a stabili cauza exactă a evenimentului rutier, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

În zonă s-a circulat o vreme pe un singur fir, alternativ.

Primul accident, de marţi, din Leş, s-a produs în jurul orei 8.40, fiind implicate un TIR, o autoutilitară şi un autoturism. Accidentul, urmat de un incendiu, a fost provocat de şoferul bulgar al TIR-ului, au concluzionat poliţiştii în urma cercetărilor la faţa locului.

"Un bărbat de 43 de ani, din Bulgaria, în timp ce conducea un ansamblu auto format din cap tractor cu semiremorcă, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de o autoutilitară, condusă în aceeaşi direcţie, de un bărbat de 31 de ani, din Polonia, acroşând-o în partea dreapta spate", se arată în comunicatul Poliţiei.

Din impact, autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus înspre Oradea, de un bărbat de 40 de ani, din Timişoara. În urma coliziunii, TIR-ul a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare şi a ars în întregime, în ciuda intervenţiei pompierilor ISU Crişana.

Bărbatul de 40 de ani, din Timişoara, care conducea autoturismul, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.