Poliţia Locală nu va mai păzi Primăria pe timpul nopţii. Conducerea municipalităţii a hotărât ca din 15 octombrie agenţii să fie înlocuiţi noaptea cu foştii portari ai instituţiei, care fuseseră puşi la şmotru în urmă cu câteva luni, la Serviciul Administrativ.
Edilii s-au prins încă din vară că poliţiştii nu acceptau să întineze onoarea uniformei punând mâna pe mătură pentru a curăţa intrarea în instituţie. Picătura care a umplut paharul a fost însă faptul că organele cu chipiu nu se împăcau nicicum cu sistemele de pază. În urmă cu o săptămână, după o cădere de tensiune, alarma a sunat mai bine de două ore fără ca agentul de pază să ştie ce să facă.
Aşa că l-a trezit pe directorul Paul Kover pe la 2 noaptea. Iar acesta, la rându-i, a lăsat pe telefonul şefului Serviciului Administrativ, Mircea Oaie, nu mai puţin de 17 apeluri. Cam pe când se crăpa de ziuă, funcţionarul a fost scos din pat ca să explice prin telefon cum se opreşte sirena, sarcină destul de dificilă în condiţiile în care poliţaiul se încurca în manete. Drept pentru care, pe viitor, poliţiştii vor păzi clădirea exclusiv peste zi, când alarmele sunt oprite. Pentru liniştea orădenilor...